Luni
Politici ecologiceNemirschi: Incendierea pajiştilor va trebui sancţionată penal
Comenteaza pe Forum |
Ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, a declarat, sâmbătă, la Bistriţa, că doreşte că pe viitor cei care se fac vinovaţi de incendierea pajiştilor să fie sancţionaţi penal pentru distrugerea florei şi faunei, transmite NewsIn.
![]()
Nemirschi a spus că, venind în Bistriţa-Năsăud cu elicopterul, a văzut dealurile arse şi negre, peisaj care i s-a părut dezolant.
„În opinia mea, incendierea pajiştilor va trebui sancţionată penal. Am discutat cu colegul meu deputatul Emil Radu Moldovan (liderul judeţean al PSD Bistriţa-Năsăud) să aibă o iniţiativă legislativă în acest sens pe care o vom sprijini şi noi”, a spus Nemirschi.
În ultimele două luni, în Bistriţa-Năsăud, pompierii au fost chemaţi să intervină la stingerea a zeci de incedii de pajişti. Sesizaţi de pompieri, poliţiştii nu au putut face altceva decât să îi amendeze pe cei care au dat foc pajiştilor în cazul în care i-au şi prins.
Ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, a făcut o vizită de două zile în Bistriţa-Năsăud.
Sursa: Adevarul
bistrita, incendierea pajistilor, ministrul mediului, Nicolae Nemirschi
Etichete:
Articole Asemanatoare
- Ministrul Mediului: Noua taxă de poluare va merge pe principiul “poluatorul plăteşte”
- Gunoiul va face gropi în buget
- Soluţii pentru reconstrucţia ecologică a Deltei Dunării
- Ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi: În următorii 20 de ani mai multe zone ale României vor deveni aride
- Romania - un desert plin de gunoaie
- Sulfina Barbu: Ecotaxa ar putea fi suspendată până în iunie 2010
Populare
- Vrei sa scrii despre politici ecologice ? (1)
- Despre noi (0)
- Contact (0)
- Newsletter (0)
- Al Gore susţine că doar SUA pot salva planeta (0)
