Luni
Politici ecologiceAgent Green, prietenul naturii
Comenteaza pe Forum |
Mediul înconjurător are un nou prieten. Se numeşte Agent Green sau, pe româneşte, Agentul Verde. Este vorba de o nouă organizaţie neguvernamentală non-profit care va acţiona pentru stoparea crimelor asupra mediului. La 3 martie, Agent Green va face cunoştinţă cu tine – publicul, responsabil al statului, jurnalistul.
![]()
ONG-ul îşi propune să investigheze şi să facă publice crimele împotriva naturii, să caute soluţii, să implice oameni, presă, autorităţi şi să acorde atenţie deosebită educaţiei ecologice a tinerilor şi a companiilor pentru un viitor curat. De altfel, motto-ul organizaţiei este de a acţiona împreună cu oamenii, pentru natură. “Filosofia” Agent Green are la bază conceptul de voluntariat şi sunt încurajaţi să se alăture campaniilor toţi cei care nu-şi doresc “decât” un mediu mai curat.
Pe pagina sa de internet, www.agentgreen.ro, care va fi funcţională începând din 3 martie, oricine va avea posibilitatea de a sesiza crime de mediu pe care organizaţia le va recepţiona, le va verifica veridicitatea, le va transmite autorităţilor responsabile, se va asigura că, în cazurile reale, autorităţile vor aplica sancţiuni şi că vor fi luate măsurile necesare pentru refacerea echilibrului ecologic. Domeniile principale de interes ale organizaţiei sunt: conservarea biodiversităţii, schimbările climatice, transportul durabil, eficienţa energetică, gestionarea deşeurilor, substanţele toxice, protejarea pădurilor, protejarea apelor, bunăstare animală, agricultura durabilă, spaţiile verzi.
Jurnalul Naţional vă va ţine la curent cu acţiunile organizaţiei, pentru că Jurnalul Naţional este partener Agent Green.
“Poate că mulţi dintre noi am crezut sau am sperat că resursele oferite de natură sunt infinite, dar astăzi, exploatarea sa nechibzuită ne ameninţă viitorul. Clima se coace, pădurile se răresc, specii de floră şi de faună dispar zilnic pentru totdeauna, aerul, apa şi solul sunt din ce în ce mai murdare. Dreptul la un mediu curat este pentru toate fiinţele, dar există indivizi şi entităţi care îl încalcă fie pentru profit murdar, fie din nepăsare. Este nevoie de eroi şi de vizionari care să asigure acest drept al tuturor la un viitor curat. Cred că în fiecare dintre noi sălăşluieşte un erou care are nevoie doar de un impuls ca să acţioneze în această direcţie. Dacă îţi pasă de natura din care şi tu faci parte, te impulsionăm să crezi şi să sprijini campaniile noastre. Împreună putem ajuta să oprim crimele şi să asigurăm echilibriul mediului, atât de fragil în faţa ameninţărilor actuale. Ne-am propus să ajutăm oamenii şi companiile să fie mai bune cu mediul şi acţionăm împreună cu oamenii pentru natură!”
Agent Green
Sursa: Jurnalul National
agent green, crime de mediu, gestionarea deseurilor, protejarea padurilor, substante toxice
Etichete:
Articole Asemanatoare
- Domeniul web .eco
- Sute de biciclişti au pedalat alături de Oprescu în jurul Parlamentului
- Munca la „biroul verde”
- Oprescu protejează spaţiile verzi
- Directiva UE de protejare a păsărilor a salvat mai multe specii pe cale de dispariţie
- Uniunea Europeana salveaza vulturii flamanzi
Populare
- Vrei sa scrii despre politici ecologice ? (1)
- Despre noi (0)
- Contact (0)
- Newsletter (0)
- Al Gore susţine că doar SUA pot salva planeta (0)
